Ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană din 2015 pentru Suceava și Botoșani, blocate

Ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană din 2015 pentru Suceava și Botoșani, blocate
Publicat: 02/03/2016, 17:58
Actualizat: 02/03/2016, 20:18

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat, într-o conferință de presă, că a fost informat de reprezentanții Ministerului Fondurilor Europene că lotul 11 pentru județele Suceava și Botoșani din licitația organizată pentru desemnarea firmelor ce vor livra alimentele ce urmează să fie distribuite beneficiarilor Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) 2015 a fost contestat.

Edilul a precizat că așteaptă clarificarea situației. Ion Lungu a declarat că speră ca, până la Paști, beneficiarii să primească alimentele ce trebuiau livrate încă de anul trecut.

Ministerul Fondurilor Europene a lansat procedura de selecție a furnizorilor Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2015 în august anul trecut.

Beneficiarii programului urmează să primească câte două cutii cu câte trei kilograme de făină albă de grâu, trei kilograme de mălai, 800 grame de paste făinoase, trei litri de ulei, două kilograme de zahăr, o conservă de carne de vită de 300 grame, două kilograme de orez, un kilogram de pastă de tomate și un kilogram de fasole boabe.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Cu ce se ocupă fiul lui Radu Mazăre, de fapt. Răducu are o afacere care...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Locul de poveste din România de care italienii sunt fermecați: 'Unic în lume!'
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Ultimele imagini cu micuţa Raisa în viaţă. Copila ar fi fost ucisă de verişorul ei...
El e criminalul Raisei! Polițiștii l-au săltat
Acest exercițiu de matematică a pus pe jar internetul! Sigur nu vei putea găsi logica...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Cât stele Euro NCAP a primit VW Tiguan, cel mai căutat SUV de familie?
Planul de pace al lui Putin
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Ungurii aruncă în aer toată Europa. Alianța la care nu acceptă să renunțe
Adrian Minune, momente de cumpănă în căsnicie. Ce spune despre divorț
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Adrian Minune, mărturisiri dureroase despre momentul în care soția sa, Cati, a avut probleme de...
Legătura dintre femeia care se arunca în fața mașinilor în București și Mirela Vaida. Femeia...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
Momentul ratat de francezi în care puteau respinge atacul lui Hitler din Ardeni
×